Copiii si alergia la acarieni

Shot of a young girl blowing her nose

În cazul în care copilul tău a fost diagnosticat cu alergie la acarieni și ai început deja să îi administrezi tratamentul prescris de medicul alergolog, pe lângă medicamente, există câteva măsuri simple pentru a scăpa de aceste mici insecte care provoacă simptome supărătoare copiilor și nu numai.

Oamenii petrec aproximativ 80% din viață în locuințe și spații închise. Cu această ocazie, organismul intră în contact cu multe substanțe iritante sau alergene, inclusiv cu acarienii de praf, care iubesc atmosfera din interiorul incăperilor. În lume, acarienii au devenit cauza principală a bolilor respiratorii alergice. De vină este stilul modern de viață.

Ce sunt acarienii?

Din aceeași familie că și păianjenii, acarienii alcătuiesc 90% din praful din casă și adoră să își petreacă timpul în saltele, pilote, pături și perne, unde găsesc condiții ideale de viață. Pentru a se dezvolta, au nevoie de căldură și de umiditate. Ei se hrănesc cu pielea noastră moartă.

Patul copiilor poate să găzduiască câteva milioane de acarieni, ceea ce nu este deloc plăcut!

Dacă copilul este sensibilizat la aceste organisme microscopice, ele devin cauza alergiei respiratorii.

Ce este alergia respiratorie?

Alergia imediată este o reacție exagerată a sistemului imunitar la contactul cu o substanță alergenă, în mod normal bine tolerată de către un organism sănătos.

Dacă copilul tău suferă de o alergie respiratorie, corpul lui reacționează excesiv având simptome precum nas înfundat care curge, strănut repetat, ochi înlăcrimați și înroșiți, tuse seacă.  Alergia este cauzată de acarieni, mai precis de excrementele acestora. Este suficient ca persoana alergică să respire aerul în care alergenii acarienilor se află în suspensie pentru ca simptomele să se declanșeze.

Alergie la acarieni sau răceală?

Simptomele unei simple răceli și ale unei alergii la acarieni sunt atât de asemănătoare încât uneori este dificil să le identifici, mai ales că în primii trei ani de viață, copiii au în medie douăzeci de infecții respiratorii. La început, alergia respiratorie arată că o răceală – nas care curge, congestie sinusală și strănut repetat – dar spre deosebire de rinofaringita care durează de obicei doar câteva zile, semnele persistă, se instalează și devin repetitive pe tot parcursul anului, accentuându-se în perioada toamnă-iarnă. Vorbim apoi de rinită alergică, care este adesea însoțită de o tuse iritativă (mai ales noaptea), mâncărime și ochi roșii, înlăcrimați. Copilul are mâncărimi în spatele gâtului și își freacă încontinuu nasul. Această formă de alergie respiratorie poate fi una dintre cauze astmului, iar la nivelul pielii, a eczemelor.

Care sunt tratamentele pentru alergia la acarieni?

Pentru a confirma o alergie și a identifica alergenii, medicul alergolog efectuează teste cutanate, numite teste prick. Alergia la acarieni este de obicei descoperită la copii în jurul vârstei de doi ani și jumătate, dar aceste teste pot fi efectuate încă din primele luni de viață în cazul unei alergii alimentare.

Odată stabilit diagnosticul, se poate face un tratament de desensibilizare începând cu vârstă de 5 ani, pentru a obișnui treptat sistemul imunitar să tolereze alergenul. În paralel, pentru ameliorarea simptomelor, antihistaminicele sunt prescrise o dată pe zi, sub formă de suspensie orală la copiii mici. Acţionează rapid asupra nasului şi/sau a ochilor.

Câteva sfaturi pentru a lupta împotriva acarienilor

Pentru a reuși să reducem din medicamentele antialergice administrate copiilor, trebuie să limităm înmulțirea acarienilor, prin eliminarea pe cât posibil a alergenilor din locuință și în special din camera copiilor. Nu este ușor de realizat, pentru că praful există peste tot, chiar și în cele mai curate case. În realitate, nu acarianul în sine este alergen, ci excrementele sale. Prin urmare, este necesar să eliminăm atât acarienii cât și reziduurile lor.

1. Aerisiți în fiecare zi, chiar și iarna

Acarienii se înmulțesc acolo unde găsesc căldură și umiditate. Așadar, este indicat să deschideți larg ferestrele camerei în fiecare dimineață, timp de aproximativ douăzeci de minute. Ar trebui să profitați de acest moment pentru a scutura plapuma sau sacul de dormit pe geam afară, fără a acoperi apoi patul. Menținerea unei umidități ambientale sub 60% și a unei temperaturi de 18 și 19°C sunt de asemenea indicate.

2. Aspirați cu un aspirator adecvat

Este bine să optați pentru un aspirator cu sac dotat cu filtru HEPA 13. Acest filtru captează particule cu o dimensiune minimă de aproximativ 0,3 microni. Dimensiunea acarienilor și excrementele lor fiind mult mai mare, aspirarea si reținerea lor este garantată! Aspirați în toată casa, cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână, insistând în colțurile camerei. 40 de minute de aspirare elimină aproximativ 20% din acarieni. Mai presus de toate, trebuie să uitați de mătură sau de aspiratorul vechi, care „ridică” praful.

3. Evitați aparatul de curățat cu abur

Avem impresia în mod eronat că aburul fierbinte va elimina acarienii. Din contră, aburul creează un mediu umed deosebit de apreciat de către acarieni.

4. Echipați patul cu huse de pat antiacarieni

Pentru a evita contactul acarienilor de praf cu copilul pe timp de noapte, trebuie să echipați patul cu o husă bună pentru saltea. Nu trebuie să fim induși în eroare de descrierile „pernă sau saltea antiacarieni” care nu sunt complet eficiente. Trebuie să alegem o husă de saltea antiacarieni care să învelească complet salteaua și să se închidă cu fermoar. Pe lângă fermoar, materialele folosite trebuie sa aibă o țesătură suficient de densă care să blocheze acarienii. Exista de asemenea husă de pernă antiacarieni si husă de plapumă antiacarieni.

Plapuma din pene sau de lână nu este indicată. Sunt de preferat materiale sintetice iar saltelele trebuie să fie fabricate din spumă.

5. Spălați lenjeriea de pat la 60°C

Lenjeriile de pat trebuie spălate la mașină la 60°C o dată pe săptămână. Animalele de pluș trebuie introduse în congelator timp de câteva ore înainte de a le spăla în mașină la o temperatură de 30 până la 40°C, ceea ce elimină acarienii nedoriți și excrementele lor alergene.

Dacă sunt respectate aceste măsuri minine de igienă, viață micuțului alergic vă fi mult mai ușoară deoarece simptomele se vor diminua, avand șanse sa dispară complet în timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *