Minimax încheie luna septembrie cu un nou serial animat plin de farmec, umor și cunoștințe importante. Premiera are loc luni, 26 septembrie.
Cei mici se vor bucura începând de luni, 26 septembrie, de câte două episoade din serialul nou-nouț „Când eram de vârsta ta” sau „When I Was Your Age”, o producție 2021. Episoadele cu durata de 11 minute fiecare sunt difuzate de la ora 16:45 și în reluare de la 10:30, a doua zi dimineața. Primul sezon are 52 de episoade în total.
Poate una dintre cele mai „enervante” fraze pe care le poate auzi un copil este „eu, când eram de vârsta ta…” poate pentru că semnalizează diferența dintre generații și experiențe și cei mici se simt cumva neînțeleși. Dar, desigur, și adulții se simt cumva neînțeleși, pentru că viața fiecărei generații este diferită, în urma avansului tehnologic. Premiera Minimax „Când eram de vârsta ta” este fix legată de această frază, dar și de aceste probleme care apar mereu între generații și cu toții trebuie să învățăm să le navigăm.
Eroul principal al serialului, o producție italiană, este Paul, un băiețel tipic în vârstă de 10 ani. Programul lui presupune mersul la școală, viața de sportiv, faptul că este îndrăgostit în secret, faptul că evită să participe la sarcinile de ordine, curățenie și gătit de acasă, dar și, desigur, faptl că-i încurcă pe părinții săi pentru a obține mereu ceea ce vrea, În același timp, el ar vrea ca aceștia să înțeleagă în sfârșit că nu mai este un copil și că este suficient de mare pentru a face lucruri pe cont propriu și pentru a lua decizii pentru sine.
Dincolo de lucrurile tipice din viața lui Paul, el are și un dar ciudat… sau un soi de blestem amuzant. Atunci când cineva rostește cuvintele „când eram de vârsta ta…”, Paul e transportat în trecut, în momentul în care interlocutorul avea 10 ani, la fel ca el. Atunci când telefoanele mobile nu existau încă, atunci când nu purtai o cască când mergeai cu scuterul, când exista un singur canal de televiziune și purtai o uniformă la școală.
Cu multe lecții pentru cei mici legat de cum erau alte vremuri și timpuri, „Când eram de vârsta ta” creează adevărate punți de empatie între multiple generații și îi învață pe copii cum s-a schimbat lumea, ce fel de distracții au la dispoziție acum pe care poate le iau de bune și că, deși contextele sunt diferite, toți copiii din toate epocile își doreau același lucru: să se joace și să nu ajute prin casă!