Nutriţia echilibrată a copilului începe cu o formulă de lapte praf de calitate

În primul an de viaţă, dar şi în următorii ani, nutriţia copiilor este foarte importantă pentru o bună dezvoltare a trupului şi a minţii, iar o formulă de lapte praf aleasă în mod corespunzător este recomandată părinţilor. Principala sursă de alimentaţie în primul an de viaţă este laptele, iar în absenţa laptelui matern, laptele praf reprezintă o alimentaţie ideală pentru sistemul imunitar al copilului.

Avantajele alegerii unei formule de lapte praf calitativă

Laptele praf îşi are rolul important în dezvoltarea bebeluşilor şi în transformarea lor în “toddleri” activi şi sănătoşi. Laptele praf este o parte importantă din viaţa bebeluşilor şi, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alimentaţia pe bază de lapte matern, în situaţia în care mămicile nu pot sau din motive personale sau profesionale nu îşi doresc să alăpteze, se poate apela la formulele de lapte praf disponibile pe piaţă la acest moment.

Laptele praf, aşadar, are multe avantaje, ceea ce înseamnă că o posibilă comparaţie a laptelui matern vs. lapte praf este greu de câştigat exclusiv de una dintre părţi. Alăptarea nu este o variantă posibilă pentru multe femei, unele suferind de probleme medicale sau având un job atât de solicitant sau o afacere de condus, încât pur şi simplu nu pot alăpta exclusiv. Pentru aceste femei, laptele praf reprezintă soluţia salvatoare, fiind uşor de preparat şi de oferit de persoanele în grija cărora sunt lăsaţi bebeluşii.

Concret, avantajele meselor cu lapte praf includ:

·                 uşurinţă în preparare;

·                 posibilitatea de a fi oferite copiilor oricând şi oriunde;

·                 diversitatea de formule de lapte praf, astfel încât există câte o formulă pentru fiecare copil, chiar şi cu nevoi speciale, alergii sau intoleranţă la lactoză;

·                 consistența laptelui nu se schimbă în funcţie de ceea ce consumă mama;

·                 copilul nu este influenţat în mod negativ de laptele praf;

·                 mămica nu trebuie să aleagă un anumit moment sau loc în care să îşi hrănească bebeluşul din cauza ruşinii.

Plan de nutriţie pentru copii până la 12 luni de viaţă

Planul de nutriţie pentru copii este în felul următor:

·                 de la naştere şi până la patru – şase luni, copilul va consuma exclusiv lapte matern sau lapte praf, de câte ori pe zi este nevoie, la cerere, în cazul bebeluşilor alăptaţi sau din 3 în 3 ore în cazul copiilor hrăniţi cu lapte praf;

·                 de la şase luni şi până la 10 luni, copilul va consuma mese de lapte dimineaţa, la gustări şi seara, precum şi mese de cereale, la prânz supa sau un piure, fructe ca şi deşert şi seara cereale de noapte bună sau gris cu lapte;

·                 de la 10 luni până la un an, specialiştii recomanda un alt plan de hrănire a bebeluşilor, şi anume dimineaţa devreme se recomandă lapte praf şi cereale sau doar o masă de lapte, la micul dejun se recomandă o masă de cereale cu fructe, la prânz supa sau felul 2, la gustare fructe sau cereale iar seara o masă de lapte şi o masă de cereale.

Au văzut:41

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *