OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de comerț cu produse petroliere din România, al cărei business este generat în proporție de 95% de segmentul B2B, a intrat în urmă cu 7 ani pe piața de retail, prin rețeaua de benzinării în sistem franciză, sub brandul RO concept OSCAR. Lucian Haranguș, Directorul de Vânzări și Retail al companiei, spune că acestea se adresează orașelor mici și medii, oferind tuturor clienților produse și servicii de calitate.
„Franciza RO concept OSCAR a fost lansată în 2017, iar de atunci transferăm know-how-ul dobândit în parteneriatele comerciale B2B către sectorul de retail – în prezent, am ajuns la peste 90 de unități în regim de franciză, răspândite strategic pe teritoriul întregii țări. Parteneriatele noastre, inclusiv cele din sectorul de retail, se caracterizează prin corectitudine și respect mutual, un angajament ferm de care să beneficieze, până la urmă, consumatorul final, care alimentează la pompă”, explică Lucian Haranguș.
Practic, odată integrați în franciza RO, partenerii OSCAR Downstream primesc un business la cheie: o benzinărie modernizată, care nu mai oferă doar alimentare de bază cu benzină și motorină, ci și stații GPL, stații de încărcare pentru mașini electrice, servicii de spălătorie, magazin deschis non-stop, cafenea etc. „Partenerii noștri vor avea acces la un brand cu vizibilitate națională și la un carburant de calitate superioară. Stațiile noastre sunt modernizate complet, pentru a răspunde solicitărilor șoferului modern, de la copertină, pompe și totem până la sistemul informatic actualizat. Stabilim cu fiecare partener o relație comercială pe termen lung, cerința noastră fiind ca aceștia să fie aliniați la valorile noastre privind calitatea, profesionalismul, grija și respectul pentru clienți”, spune Directorul de Vânzări și Retail OSCAR Downstream.
Datorită lanțului integrat de distribuție al companiei, carburantul este controlat pe tot parcursul traseului de la intrarea în ecosistemul OSCAR și până la pompă, iar livrarea către parteneri se realizează în maximum 24 de ore de la momentul confirmării comenzii, oriunde în România și în orice cantitate.
Avantaje pentru francizați
- modernizarea benzinăriei deja existente, fără necesitatea unei investiții inițiale;
- acces la know-how-ul OSCAR privind comercializarea carburanților;
- acces la sistemul de carduri OSCAR și acceptanțele internaționale ale rețelei RO (ceea ce înseamnă mai mulți potențiali clienți);
- adoptarea standardelor, regulamentelor, procedurilor, tehnicilor de vânzare și soluțiilor software necesare pentru organizarea, aprovizionarea și comercializarea produselor într-o benzinărie;
- adoptarea aranjării specifice benzinăriilor RO (elemente vizuale, activități de marketing etc.), un brand recunoscut la nivel național;
- acces la instruirea angajaților privind utilizarea noilor sisteme software și a tehnicilor de vânzare directă.
Lucian Haranguș mai precizează că, pentru un parteneriat în regim de franciză, nu este neapărat necesară experiența unei francize de carburant. Proprietarii de benzinării independente sau antreprenorii ce au un astfel de proiect în construcție vor beneficia de tot know-how-ul și asistența necesară implementării și dezvoltării francizei RO.